Zece moldoveni sunt relocaţi din Fâșia Gaza
Zece cetăţeni moldoveni au părăsit Fâşia Gaza, cuprinsă de confruntări violente. Potrivit Ministerului de Externe de la Chişinău, oamenii vor să ajungă în Egipt, unde vor aştepta detensionarea situaţiei.
Cei zece cetăţeni moldoveni au ieşit printr-un punct de trecere a frontierei dintre Fâşia Gaza şi Egipt. Ei s-au adresat la consulatul Federaţiei Ruse din regiune şi au primit asistenţă pentru a fi transportaţi.
Ministerul de Externe de la Chişinău precizează că Ambasada Moldovei din Israel a luat legătura cu aceşti cetăţeni şi le-a propus o posibilă evacuare pentru duminică, dar ei au refuzat.
În total, diplomaţii ruşi au oferit asistenţă pentru 130 de persoane din enclavă, printre care cetăţeni ucraineni, belaruşi şi germani. Israelul mobilizează noi forţe în lupta cu militanţii grupării islamiste Hamas. Guvernul a chemat la arme încă 16 000 de rezervişti, ridicând, astfel, numărul militarilor mobilizaţi la 86 000.
Guvernul condus de Benjamin Netanyahu a decis că va continua operaţiunea militară cu atacuri asupra unor ţinte suspecte, unde gruparea Hamas ar ţine ascuns armamentul, dar asupra tunelurilor folosite de islamişti pentru a pătrunde pe teritoriul israelian.
Comunitatea internaţională, inclusiv secretarul general al ONU, şi-a exprimat îngrijorarea după un atac asupra unei şcoli dintr-o tabără de refugiaţi din Fâşia Gaza, produs miercuri. Potrivit Naţiunilor Unite, există dovezi că raidul aerian a fost lansat de armata israeliană.
Din 8 iulie, de când au început confruntările armate au fost ucişi peste 1.300 de palestinieni, majoritatea civili, şi 58 de israelieni, cei mai mulţi dintre ei fiind militari.
Actualitate