Zece oameni au ajuns la spital, noaptea trecută, din cauza frigului
Din cauza frigului şi a drumurilor lunecoase, tot mai mulţi oameni ajung la spital cu traume sau digerături. În ultimele 24 de ore, la spitalul de urgenţă din Capitală au fost aduse cel puţin 10 persoane cu diferite fracturi. Medicii spun că este un număr mai mare, decât în zilele precedente şi recomandă oamenilor să fie mai atenţi în timpul rece al anului.
Din cei zece pacienţi, care au fost aduşi la spitalul de urgenţă din Chişinău, şapte vor fi trataţi acasă, iar alţii trei au fost internaţi în secţia de traumotologie.
Încă patru bărbaţi, unul din raionul Străşeni şi trei din Capitală, au ajuns noaptea trecută la spital cu hipotermie şi degerături la mâini şi picioare.
Şi la Bălţi, aseară, un bărbat a fost internat în secţia de chirurgie cu picioarele degerate. Acesta a fost găsiţ în stradă şi adus la un centru de plasament temporar, unde i s-a acordat primul ajutor medical.