Zece oameni au murit sâmbătă într-un incendiu izbucnit într-un bloc de locuinţe din estul Republicii Cehe, a anunţat poliţia
Incendiul s-a declanşat la etajul 11 al blocului din Bohumin, aproape de graniţa cu Polonia.
Potrivit media locale, pentru a scăpa de flăcări unii locatari au sărit pe geamurile blocului care are în total 13 etaje.
A fost lansată o anchetă pentru a stabili cauzele tragediei, scrie agerpres.ro.