Zece școli și două grădinițe din țară se află în carantină. Câți elevi și câți profesori s-au îmbolnăvit de COVID-19
Zece școli și două grădinițe din țară se află în carantină din cauza coronavirusului. Despre aceasta a anunțat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul unei conferințe unde a prezentat situația în educație la două săptămâni de la începutul anului de studii.
Potrivit lui Șarov, de la început de an școlar, 171 de clase activează online, fiind în carantină, iar numărul elevilor care se află în autoizolare este de 4.958. Totodată, 187 de elevi au fost testați pozitiv la COVID-19.
De asemenea, 173 de profesori s-au îmbolnăvit de coronavirus, iar 288 se află în autoizolare. Și 40 de lucrători auxiliari au fost testați pozitiv la COVID-19, iar numărul personalului auxiliar din școli care se află în autoizolare este 118.
Igor Șarov a mai declarat că din numărul total de 1.398 de grădinițe, actualmente activează 738. Două grădinițe se află în carantină, 113 copii fiind în autoizolare, iar 2 au fost testați pozitiv cu COVID-19. De asemenea, s-au îmbolnăvit de COVID-19 și 47 de educatori. Numărul personalului auxiliar din grădinițe infectat este de 26, în autoizolare aflându-se 82 de lucrători.