Zeci de antreprenori cu necesităţi speciale au participat la un târg cu produse handmade, organizat la USM
De Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, în jur de 50 de antreprenori cu necesităţi speciale au participat la un târg cu produse handmade, organizat la Universitatea de Stat din Moldova. Chiar dacă au avut doar trei ore la dispoziţie, zeci de oameni au făcut coadă pentru a procura un cadou celor dragi. Olga Karasyova şi-a bucurat cumpărătorii cu jucării confecţionate manual şi cu o varietate de accesorii.
"Totul e confecţionat manual. Îmi place să împletesc, să fac jucării moi, să creez flori, broşe, mărgele. Este o zi în care oamenilor li se atrage atenţia la problemele noastre. Noi putem să arătăm cu ce trăim tot anul şi spre ce tindem", a menţionat Olga Karasyova, meşter handmade.
La expoziţia cu vânzare l-am întâlnit şi pe Radu Raicu, student în anul patru la Facultatea de Drept a USM. Bărbatul speră ca oamenii cu necesităţi speciale să nu fie marginalizați şi să se poată angaja.
"În cadrul facultăţii noastre nu se simte acea discriminare între persoanele cu abilităţi depline şi persoanele cu dizabilităţi. Noi avem un atu aparte, fiindcă chiar dacă suntem uneori ajutaţi, noi suntem deprinşi să facem lucrurile singuri", a spus Radu Raicu, student.
Vizitatorii au fost încântaţi de oferta târgului:
"Un set pentru păpuşi, va fi un cadou minunat pentru copii de Anul Nou. Am optat în primul rând să susţin echipele care au lucrat, copiii cu nevoi mai speciale".
"Este important ca noi să fim mai înţelegători, să înţelegem că sunt oameni mai deosebiţi, care mai greu, dar se încadrează în societate".
Gazda evenimentului spune că integrarea persoanelor cu dizabilităţi este necesară pentru o societate democratică şi liberă.
"Este foarte important că această zi este dedicată anume Zilei Internaţionale a acestor persoane care, de fapt, sunt în rândul nostru şi nu sunt cu nimic mai prejos decât toţi ceilalţi", a declarat Stela Botnaru, prodecan al Facultăţii de Drept, USM.
Cadourile de Crăciun au fost realizate de beneficiarii a şase ONG-uri din ţară.