Zeci de blocuri din centrul capitalei au rămas fără apă caldă
Embed:
Sute de oameni din centrul capitalei au fost treziţi, în această noapte, de un gheizer apărut de sub asfalt. Şuvoiul de apă fierbinte, dintr-o conductă spartă, ajungea până la înălţimea etajului doi.
Defecţiunea s-a produs în jurul orei unu, la intersecţia dintre străzile Albişoara şi Andrei Botezatu. În asfalt s-a format o gaură de circa trei metri în diametru. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Însă, din cauza acestei avarii, zeci de blocuri au rămas fără apă caldă.
Reprezentanţii Termocom au promis că livrarea apei calde va fi reluată în câteva zile, imediat ce va fi remediată defecţiunea.