Zeci de cai de rasă, dar şi stăpânii acestora s-au întrecut în cadrul unei curse
Zeci de cai de rasă, dar şi stăpânii acestora s-au întrecut în cadrul cursei „Cimişlia — Cal bălan de Bugeac”, care a avut loc astăzi în oraşul Cimişlia.
Cei mai buni s-au ales cu diplome, dar şi cu premii băneşti. La cursă au participat oaspeți din Taraclia, Ceadîr-Lunga, Valea Perjei, Florești, Bălți şi Drochia.
În cursa de anul acesta s-au înscris în jur de 30 de participanţi care au fost împărţiţi în mai multe categorii, în funcţie de vârsta cailor. Călăreţii spun că în spate se ascunde multă muncă.
"Ne antrenăm zilnic. Ţinem cont şi de regimul alimentar, îngrijim calul şi îi oferim dragoste. Competiţia de azi a fost mai uşoară. Anul acesta am ocupat peste tot locul întâi.
- De mult timp practicați acest gen de sport?
- Din 2008", a spus participantul, Sergiu Zamușilchin.
Participanţii şi-au demonstrat şi măiestria la pocnit din bici.
"Acesta la mine este un dar din copilărie care eu am fost cu bunelul la păscut oile şi a fost o favoare pentru mine ca să fiu un exemplu pentru cineva , tineret, să activeze în aşa sport", a spus participantul, Vasile Gasan.
Organizatorul cursei este un crescător şi un amator înrăit de cai, care a decis să dezvolte şi să promoveze acest gen de activitate.
"Fac parte din a patra generaţie de călăreți din familie. Tatăl meu a crescut cai, bunicul la fel. Toată Basarabia şi România îl cunoştea pe bunicul meu."
Pe lângă diplome, cei mai buni s-au ales şi cu premii băneşti.
"Locul întâi la orice cursă de cai este 900 de lei. Locul II, 650, locul III 400", a spus viceprimarul oraşului Cimişlia, Florin Berejan.
Cei mai impresionaţi de eveniment au fost copii.
"Mi-au plăcut caii, mi-au plăcut cum merg ei, totul mi-a plăcut."
"Diferiţi cai, culori, frumoşi şi talente."
"Nepoţicăi îi plac caii şi am venit cu dânsa aici."
Cursa „Cimişlia — Cal bălan de Bugeac” este la a şaptea ediție.
- Moldovenii, campioni mondiali la dans. Dansatorii de la clubul "Codreanca" au obținut aurul la Jocurile Mondiale
- Halterofilii moldoveni sunt deciși să aducă medalii de la Universiada Mondială
- Bătălie pentru mâncare ca în vestul sălbatic. Patru amatori de sporturi extreme au organizat o competiție acvatică