Zeci de case din Capitală au rămas fără apă, din cauza unei avarii
Locatarii din aproape 50 de blocuri de pe strada Mihai Eminescu din Capitală au rămas astăzi fără apă după ce o conductă s-a spart. Printre instituţiile debranşate sunt şi un centru medical pentru copii, dar şi o clinică stomatologică. Angajaţii "Apă-Canal" spun că vor încheia lucrările de reparaţie până în această seară.
Gestionarii şi locatarii blocurilor susţin că astfel de incidente s-au mai produs pe strada Mihai Eminescu.
"Trebuie să intervină de urgenţă echipa de la Apă Canal. Se întâmplă deja a doua oară aşa ceva", a menţionat Vasile Stăvilă, director adjunct SEL nr. 8.
"Se întâmplă foarte des aşa ceva. Toane de apă s-au dus. Vă închipuiţi că cineva trebuie să plătească această apă. Cine să plătească?", a spus o doamnă.
"Nu-i destul că din cauza traficului intens este practic imposibil să traversezi strada, iar acum am mai fost stropită din cap până în picioare. Nu poţi nici să te speli pe mâni, nici să mănânci nimic", a menţionat o femeie.
"Nu putem nici mâinile să ni le spălăm", a spus o doamnă.
Reprezentanţii întreprinderii "Apă-Canal" spun că o porţiune a conductei de apă urmează să fie schimbată.
"A fost sistată aprovizionarea cu apă pe porţiunea dintre străzile Kogălniceanu şi Bucureşti. Vom vedea ce va fi după ce vom pompa apa. Probabil, va trebui să schimbăm ţeava. Trebuie doar să schimbăm apeductul", a declarat Serghei Cebotari, angajat "Apă-Canal".
Potrivit datelor Regiei "Apă-Canal", peste 70 la sută din ţevile din oraş sunt uzate şi trebuie să fie schimbate.