Zeci de credincioşi s-au rugat pentru sănătate de sărbătoarea Bunei Vestiri
Bisericile din ţară au fost astăzi neîncăpătoare. Mii de credincioşi au asistat la Sfânta Liturghie, oficiată cu ocazia sărbătorii de Buna Vestire sau Blagoveştenia, cum i se mai spune în popor.
"Buna Vestire este sărbătoarea de împăcare a omului cu Dumnezeu. Astăzi în Nazaret a venit la fecioara Maria, Arhanghelul Gavriil care se numeşte binevestitor şi i-a vestit că din ea se va naşte fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos", a spus protoiereul mitrofor, Teodor Bortă.
"Ne-a plăcut foarte mult slujba, am pus pentru sănătate, pentru părinţi şi foarte mult mi-a plăcut, mă simt altfel", a relatat o credincioasă.
Am venit pentru ca să mă rog pentru sănătate, pentru mine, pentru familie, pentru rudele apropiate", a adăugat un bărbat.
"Pentru părinţii mei, pentru familia mea, pentru omenii la care ţin mult la ei şi pentru mine însumi. Am venit să-mi curăţ sufletul de păcate", povestesc oamenii.
Buna Vestire este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului în cursul anului bisericesc.