Zeci de enoriaşi au venit să se închine la moaştele Sfântului Nicolae depuse la o mănăstire din capitală
Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae au fost depuse astăzi la Mănăstirea "Sfântul Teodor Tiron" din Capitală. Acestea au fost aduse din Italia şi se vor afla în Moldova până în data de 1 septembrie. Astăzi, zeci de enoriaşi au venit la biserică în speranţa că moaştele vor face o minune în viaţa lor.
La Mănăstirea Ciuflea din Capitală au fost aduse o icoană făcătoare de minuni cu chipul Maicii Domnului, moaştele Sfinţilor Mucenici Dimitrie şi Gheorghe, dar şi moaştele Sfântului Ierarh Nicolae.
Mai mulţi enoriaşi au venit la lăcaşul sfânt pentru a le vedea.
"Moaştele-s pentru boală pentru toate cele, sunt lecuitoare".
"Omul pe pamânt este ca o frunză, este trecător, dar iubirea faţă de Dumnezeu este veşnică".
" Fiecare din noi avem nevoie să credem în cineva, iar eu cred în Dumnezeu şi în puterile cereşti".
Maicile Mănăstirii Ciuflea spun că rugăciunile făcute la moaştele sfinte pot tămădui nu doar sufletul, dar şi trupul.
"Să vă rugaţi pentru toţi de ce aveţi nevoie. Care nu au copii să îi aibă, Dumnezeu să îi ajute, care oncologic e bolnav, cei care sunt plecaţi la drum. Moaştele Sfântului Nicolae îndeosebi sunt pentru cei care călătoresc pe mare. El este îngerul călătorilor", a spus Maica Nica călugăriţă la Mănăstirea "Sfântul Teodor Tiron" din Chişinău.
Moaştele aduse astăzi la Mănăstirea Ciuflea se vor păstra aici până în data de 1 septembrie.
- Moaştele a 55 de sfinţi, aduse la Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Suruceni. "E o bucurie deosebită că sfinţii sunt acasă"
- O icoană făcătoare de minuni a fost adusă la Mănăstirea Sfântului Teodor Tiron din Chişinău
- Sute de enoriaşi s-au rugat pentru sănătate şi pace la "Icoana Maicii Domnului cu trei mâini" (VIDEO)
- Icoana Maicii Domnului "Umilenie" a fost adusă la o biserică din capitală. Relicva va rămâne în lăcaş până pe 15 iunie