Zeci de instiutuţii de învăţământ, ÎNCHISE din cauza gerului! Când îşi vor relua activitatea
Peste două mii de copii au rămas şi astăzi acasă, după ce 24 de instituţii, dintre care 15 grădinițe și 9 şcoli, au rămas închis din cauza gerului şi a drumurilor întroienite.
Între timp, potrivit reprezentanţilor ministerului Educaţiei, 75 de instituţii de învăţământ şi-au reluat în această dimineaţă activitatea.
Potrivit informației oficiale, în raionul Cahul nu funcţionează o școală și două grădinițe, iar în raionul Cantemir cinci școli nu şi-au deschis astăzi uşile.
În alte două raioane, Leova şi Ocniţa, a fost sistată activitatea a 15 grădinițe, urmând să fie reluată lunea viitoare.
Totodată, din cauza drumurilor blocate de zăpadă, 528 de elevi nu au putut fi transportaţi spre școlile de circumscripție din zece localități.
În celelalte 23 raioane, inclusiv municipiile Bălți și Chișinău, toate instituțiile de învățământ general funcționează în regim normal.