Zeci de litri de alcool şi obiecte interzise, în celula unui deţinut
foto: PUBLIKA.MD
Zeci de litri de alcool şi obiecte interzise. Asta au descoperit gardienii în celula unui deţinut din Penitenciarul nr. 12 din Bender, în urma unei percheziţii inopinate.
Percheziţia a avut loc în prezenţa bărbatului, condamnat la 14 ani privaţiune de libertate. Angajaţii puşcăriei au depistat un telefon mobil şi un acumulator pentru acesta, care erau ascunse în buzunarul drept al vestei de iarnă a deţinutului.
De asemenea, sub patul acestuia a fost descoperit un vas din plastic, cu 30 de litri de materie primă pentru prepararea băuturii alcoolice braga.
Obiectele şi substanţele interzise urmează a fi nimicite.