Zeci de medici din Grecia renunţă la statutul de parlamentari pentru a lucra în spitale pe durata pandemiei
foto: MSMPS
Cel puţin 20 de medici care sunt membri în Parlamentul Greciei au anunţat până miercuri că vor reveni să lucreze în spitalele elene pentru a uşura astfel povara cu care se confruntă sistemul medical din această ţară pe durata pandemiei de coronavirus, informează DPA.
Primul care a făcut acest anunţ a fost medicul pneumolog Giorgios Lamproulis, vicepreşedintele Parlamentului elen şi membru al Partidului Comunist din Grecia (KKE).
Luni, el a cerut să fie exonerat temporar de îndatoririle sale de parlamentar pentru a putea să lucreze într-o clinică medicală din oraşul său natal, Larissa. Giorgios Lamproulis i-a îndemnat pe ceilalţi medici din Parlamentul Greciei să îi urmeze exemplul, scrie agerpres.ro.
"După părerea mea, locul meu este în acest moment alături de colegii mei, alături de medici şi de infirmiere", a declarat el.
După apelul său public, alţi 20 de medici parlamentari - radiologi, chirurgi şi specialişti în microbiologie - au părăsit Parlamentul de la Atena pentru a lucra în diverse spitale de pe teritoriul Greciei.
Parlamentul Greciei are 300 de membri