Zeci de mii de suporteri ai lui Manchester United au sărbătorit câştigarea titlului naţional
Zeci de mii de fani ai echipei Manchester United au sărbătorit, alături de formaţia pregătită de Alex Ferguson, câştigarea titlului naţional, eveniment marcat şi de retragerea legendarului tehnician scoţian din activitate.
Unii fani au aprins torţe, alţii s-au căţărat pe stâlpi pentru a vedea mai bine autocarul cu jucătorii de la Manchester United, iar alţii au urmărit festivităţile de la ferestre sau de pe acoperişurile clădirilor din apropiere.
Sir Alex Ferguson, care se retrage din activitate după 27 de ani petrecuţi la Manchester United, s-a adresat mulţumii din autocarul descoperit, mulţumindu-le fanilor pentru susţinerea arătată de-a lungul anilor şi pentru modul în care a fost tratat la ultimul său meci de pe Old Trafford, duminică, cu Swansea City.
"A fost o zi pe care nu o voi uita niciodată. A fost minunat. Întreaga mea familie s-a simţit foarte bine şi nepoţii mei nu vor uita ziua de duminică niciodată", a declarat sir Alex Ferguson.