Zeci de moldoveni preferă să serbeze Crăciunul într-o pensiune. Proprietarii acestora au pregătit bucate alese şi un program de sărbătoare VIDEO
Zeci de moldoveni au hotărât să serbeze Crăciunul pe stil vechi în pensiunile din cel mai popular complex turistic şi arheologic din Moldova, Orheiul Vechi. Proprietarii pensiunilor din satele Butuceni şi Trebujeni au pregătit nu doar bucate alese, ci şi un program de sărbătoare.
Bucătăresele unei pensiuni din satul Butuceni s-au trezit cu noaptea în cap ca să reuşească să pregătească totul pentru masa de sărbătoare.
"Acum am sucit-o şi o punem în tava şi pe urmă o punem în cuptor. 30-35 de minute şi plăcinta este gata", a spus bucătăreasă Olga Balan.
"Pentru turişti, tradiţional, pregătim zeamă, friptură, sărmăluţe, tocănică de legume, ardei prăjiţi cu tocănică de roşii. La noi din moşi-strămoşi la sărbătoarea asta, Crăciunul se face borş scăzut", a adăugat Margarenta Turea.
Pe lângă mâncarea tradiţională, turiştii vor avea parte şi de distracţii specifice zonei. "Avem faieton, avem căruţă. Lumea are posibilitatea să pună mâna pe un cal, să dea nişte grăunţe la păsări. Făcut focul în sobe, mirosurile de fum, de tot ce se întţmplă în sat şi oamenii frumoşi care sunt la sat", a declarat Anatolie Botanaru, proprietarul unei pensiune din Butuceni.
Proprietarii unei pensiuni din satul Trebujeni spun că şi ei au pregătit pentru clienţi un program special, cu urături şi colinde. "Avem un spectacol folcloric pregătit anume pentru obiceiuri şi tradiţii de iarnă care include colinde, cântec de stea, capra şi urături", a menţionat proprietara pensiunii.
Cei care vor serba Crăciunul în pensiunile din Orheiul Vechi vor plăti pentru masă şi cazare aproximativ 1.200 de lei.
- Muzică şi veselie la Orheiul Vechi. Astăzi se dă startul celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional Gustar
- O pensiune agroturistică este construită ILEGAL în inima rezervaţiei naturale Orheiul Vechi (VIDEO/FOTO)
- Moldovenii, cu gândul la vacanţa de iarnă. Turiştii pot prinde oferte la cele mai mari reduceri