Zeci de oameni au cântat şi s-au rugat pentru fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela
Embed:
Zeci de oameni s-au adunat noaptea trecută în faţa spitalului din Pretoria, unde este internat Nelson Mandela. Ei au dansat, au cântat şi s-au rugat pentru fostul preşedinte sud-african, a cărui stare de sănătate s-a îmbunătăţit, însă rămâne critică.
Nelson Mandela se află deja de 20 de zile în spital, iar autorităţile au anunţat că el este menţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor. Preşedintele american, Barack Obama, urmează să ajungă, astăzi, în Africa de Sud. Starea de sănătate a lui Mandela s-a agravat duminică.
Laureat al Premiului Nobel, Nelson Mandela a fost preşedinte al Africii de Sud din 1994 până în 1999. El urmează să împlinească 95 de ani pe 18 iulie.