Zeci de oameni au fost ucişi în Siria
Embed:
Zeci de oameni au fost ucişi în Siria, într-un atac aerian al forţelor guvernamentale, care a vizat o brutărie din provincia Hama, localitate asupra căreia rebelii au preluat recent controlul.
Potrivit activiştilor din opoziţie, cel puţin 90 de sirieni şi-au pierdut viaţa, în urma unuia dintre cele mai sângeroase incidente de la începutul conflictului din statul arab.
Numărul morţilor ar putea creşte, în condiţiile în care salvatorii caută victime sub dărâmături.
Rebelii luptă împotriva trupelor lui Bashar al-Assad de 21 de luni, iar, de atunci, peste 44.000 de oameni au fost ucişi în urma violenţelor.