Zeci de oameni au venit să se roage. Moaștele Sfântului Nicolae, la Suruceni
Credincioşii se pot închina, astăzi, la fragmente din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi a Sfântului Iacob Persul. Relicvele au fost depuse la biserica din satul Suruceni, raionul Ialoveni. Acestea au ajuns pentru prima dată în lăcaşul sfânt şi au fost întâmpinate de zeci de oameni, care au venit să se roage.
"Ca toți creștinii așteptăm tămăduirea sufletului și a fizicului. Ne rugăm pentru copiii noștri, pentru părinții decedați să le ierte păcatele acolo unde sunt. Suntem foarte bucuroși și mulțumiți că am avut posibilitatea să ne închinăm la moaștele sfinte", a spu un enoriaș.
"Vrem ca să ne tămăduim, să ne mai ierte din păcate, că avem multe și să ne ajute, să ne dea puteri".
"Așteptăm să ne însănătoșim, că suntem foarte bolnavi. Mulți ani facem tratamente și ne mai gândim că Dumnezeu să ne audă și să ne dea putere și sănătate".
Enoriașii au fost îndemnați să nu-și piardă credința.
"Acești sfinți ne sunt modele, exemple de tărie în credință, de mărturisire a credinței, de a nu ne rușina pentru credința pe care o avem" a declarat arhimandritul Mănăstirei Sireți, Iacob.
Vestigiile vor rămâne la Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Suruceni până diseară. Ulterior, acestea vor fi duse la Mănăstirea Sireţi, acolo unde sunt păstrate.
Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, pe teritoriul Turciei actuale. Părinţii lui au fost oameni înstăriţi şi foarte credincioşi. Rămas orfan devreme, el şi-a împărţit averea moştenită şi a ales să-şi dedice viaţa slujirii Domnului.
Sfântul Iacob a trăit în secolul al IV-lea, în cetatea persană Bâtlava şi provenea dintr-o familie creștină.
- Moaștele și icoana Sfintei Matrona din Moscova, încă o săptămână în Chișinău
- Rugăciuni, răbdare şi smerenie. Sute de credincioşi vin să se închine Sfintei Matrona (FOTOREPORT)
- Icoana și moaștele Sfântului Spiridon al Trimitundei au fost aduse la Catedrala din Chișinău
- Moaştele a doi sfinţi şi icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoarea, aduse la Chişinău
- Moaştele Sfântului Gheorghe Biruitorul vor fi aduse în Capitală
- Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae vor fi aduse la Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din Suruceni