Zeci de oameni fac rând la sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ariel Sharon, pentru a-i aduce un ultim omagiu
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ariel Sharon a fost depus în faţa clădirii Knessetului, Parlamentul israelian, unde zeci de oameni vin pentru a-i aduce un ultim omagiu. Astăzi, în ţară este zi de doliu, iar mâine fostul premier israelian va fi înmormântat în cadrul unor ceremonii funerare naţionale.
La funeraliile lui Ariel Sharon vor participa mai mulţi lideri internaţionali. Statele Unite vor fi reprezentate de vicepreşedintele Joe Biden, iar din partea Rusiei va veni preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narâşkin. Fostul premier israelian va fi înmormântat în cadrul unei ceremonii private, la vila sa din deşertul Negev.
Anterior, mai mulţi lideri mondiali au transmis mesaje de condoleanţe familiei lui Ariel Sharon. Premierul britanic a menţionat că acesta a luat decizii îndrăzneţe şi controversate, dar întotdeauna şi-a dorit pacea. Iar fostul preşedinte american Bill Clinton şi soţia sa, Hillary, au declarat că Sharon şi-a dăruit viaţa Israelului.
Ariel Sharon s-a aflat în comă opt ani, în urma unui atac cerebral, suferit pe 4 ianuarie 2006. El a murit după ce i-au cedat toate organele vitale. Mama lui Ariel Sharon era originară din Basarabia, iar marile iubiri ale fostului premier israelian erau din Braşov, România. Cucerit de surorile Margareta şi Rozalia, marele lider politic s-a căsătorit mai întâi cu Margareta, iar după moartea acesteia, a luat-o de soţie pe cumnata lui, Rozalia.