Zeci de producători de mere au ieşit în stradă! Ce îi nemulţumeşte pe agricultori
Protest la Ministerul Finanţelor. Aproximativ 30 de producători de mere au ieşit în stradă, nemulţumiţi că nu şi-au primit banii pentru fructele livrate fabricilor de conserve. Astăzi, pomicultorii au manifestat paşnic, dar ameninţă cu blocarea drumurilor dacă problema lor nu va fi rezolvată în două săptămâni.
Participanţii la protest spun că de un an aşteaptă să li se achite datoriile pentru fructele vândute.
La protest au participat şi săteni care muncesc în livezi. Ei spun că nu şi-au ridicat salariile de jumătate de an.
Potrivit organizatorilor protestului, 116 producători de mere nu şi-au primit compensaţiile în valoare de 45 de milioane de lei. Agricultorii consideră că alocarea banilor este tărăgănată de Ministerul Finanţelor şi sunt gata să iasă din nou în stradă, dacă problema nu va fi rezolvată.
"Am oferit astăzi două săptămâni pentru a fi soluţionată această problemă, în cazul în care acest lucru nu se va produce, noi vom regurge la măsuri mai radicale cum ar fi blocarea traseilor, blocarea drumurilor, blocare de activitate a mai multor instituţii de stat", a spus preşedintele Asociaţiei "Uniagroprotect", Alexandru Slusari.
Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor a difuzat un comunicat de presă, în care se spune că plăţile vor fi efectuate "pe măsura încasării veniturilor la bugetul de stat".