Zeci de viitori medici "au rupt", aseară, ringul de dans într-un club din capitală (VIDEO)
În câţiva ani vor deveni profesionişti respectabili, de care va depinde sănătatea şi viaţa multor oameni. Acum sunt încă boboci şi au marcat primii paşi printr-un chef pe cinste. Zeci de viitori medici "au rupt", aseară, ringul de dans într-un club din Capitală. Iar Balul bobocilor studenţilor de la medicină a durat până dimineaţă.
Lupta pentru titlul de miss şi mister boboc a fost dată între câteva perechi de studenţi. Jurizaţi de către profesori, concurenţii au trebuit să-şi demonstreze capacităţile intelectuale, dar şi dragostea faţă de meseria pe care o învaţă.
Câştigătorii îşi vor petrece vacanţa de iarnă la munte:
"Nu ne-am aşteptat. Am sperat doar la o experienţă".
"Dacă sincer nu ne-am aşteptat să câştigăm, şi chiar suntem uimiţi, entuziasmaţi, plini de emoţii".
După sfârşitul părţii oficiale, a urmat distracţia până dimineaţă. Atmosfera a fost încinsă de artişti precum Paşa Parfeny, Aliona Moon şi Doniţa Gherman.
"Ne simţim minunat. A fost un concurs pe cinste", a spus o tânără.
"Este o atmosferă încinsă, ne-am distrat foarte bine. Cred că merităm, pentru că avem o săptămână foarte încărcată şi acum este un timp perfect pentru noi", a declart o altă studentă.
Chiar dacă petrecerea a continuat până târziu, astăzi, studenţii de la medicină au trebuit să meargă şi la lecţii.
- La Paris, pauza de masă a fost înlocuită cu o şedinţă de dans la un club
- Bursele studenţilor din Moldova, la fel de mici ca şi anul trecut. Tinerii sunt nevoiţi să ceară ajutor de la părinţi
- Studenţii de la medicină vor putea să-şi cultive deprinderi practice într-un centru universitar de simulare (VIDEO)