Zelenski: Armata ucraineană provoacă pierderi mari forțelor ruse în Donbas
Armata ucraineană provoacă pierderi mari forțelor ruse în regiunea Donbas, anunţă preşedintele Volodimir Zelenski. El face referire la rapoartele despre situaţia pe front, în contextul pregătirilor Ucrainei pentru o contraofensivă, în această primăvară. Rusia, în schimb, își concentrează forțele pentru a captura Bahmutul până la 24 februarie, când se împlinește un an de război. Un raport al Ministerului britanic al Apărării arată că, pe măsură ce se apropie aniversarea, forțele ruseşti sunt supuse unei presiuni politice ridicate şi că vor declara că au ocupat localitatea Bahmut, indiferent de rezultatul real.
Soldaţii ruşi vor cu orice preț să cucerească orașul Bahmut.
Jurnaliştii, care relatează din această localitate, afirmă că la fiecare minut se produc atacuri.
În cazul în care Rusia ocupă Bahmutul, oraşul Siversk se pregătește de luptă. Localitatea, care avea o populație de 10.000 înainte de război, se află la 35 de kilometri nord de Bahmut și duce direct spre Sloviansk, un alt oraș-cheie din regiunea Donețk.
"Dacă ruşii vor ocupa Bahmutul, vom fi pe jumătate blocaţi, pentru că pe partea stângă avem râul Doneț, iar inamicul ar înainta pe dreapta și ar putea tăia drumul spre Bahmut", a spus Han, soldat ucrainean.
Cresc temerile că Rusia ar putea recuceri oraşul Kupiansk, localitate strategică din regiunea Harkov, eliberată acum jumătate de an, în luna septembrie. În oraşul deja devastat de război, aflat la doar 15 kilometri de linia frontului, bombardamentele ruseşti s-au intensificat.
Soldaţii ucraineni califică atacurile rusești drept haotice şi fără victime: "Încearcă să recucerească oraşul, în fiecare zi. Lansează muniţii din tancuri şi sisteme "Grad". Atacurile sunt haotice, dar nu avem pierderi. Atacurile noastre sunt mult mai exacte şi tactice".
Situaţia este tensionată şi în sudul Ucrainei. Deconectările de lumină sunt zilnice, din cauza atacurilor ruseşti cu rachete asupra infrastructurii critice. În regiunea Odesa, jurnaliştii de la El País au ajuns în localitatea Zelene, la 30 de km lângă Republica Moldova, iar localnicii supravieţuiesc datorită ajutoarelor umanitare.
Președintele Volodimir Zelenski declară că situaţia pe front este foarte grea şi că forțele ruse suportă pierderi imense.
"Situația e foarte dificilă. Noi luptăm. Zdrobim invadatorii, le provocăm pierderi semnificative Rusiei. Repet: cu cât Rusia pierde mai mult în regiunea Donbas - în Bahmut, Vuhledar, Mariinka, Kreminna, - cu atât mai repede vom termina războiul cu victoria Ucrainei”, a spus Volodimir Zelenski.
Preşedintele Ucrainei a declarat că a primit duminică, în cadrul unei şedinţe cu Statul Major al armatei, rapoarte detaliate despre situaţia de pe front, ca să poată pregăti acţiunile din viitorul apropiat.