Zelenski privilegiază Vaticanul ca loc de întâlnire cu Putin pentru a discuta despre conflictul din Donbas
Foto simbol
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că el consideră că Vaticanul ar fi locul potrivit pentru desfăşurarea convorbirilor directe cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează Agerpres.
Întrebat de jurnalistul ziarului italian La Repubblica dacă Roma sau Vaticanul s-ar potrivi ca loc pentru desfăşurarea întâlnirii dintre cei doi şefi de stat pentru rezolvarea conflictului ucrainean, Zelenski a declarat: 'Da, Vaticanul ar putea fi locul optim sub toate aspectele'.
Sfântul Scaun, la fel şi Papa sunt autorităţi morale, a subliniat preşedintele ucrainean (43 de ani).
'Un mediator cu o astfel de autoritate ar putea aduce încrederea care a lipsit până acum în încercările noastre de a ajunge la un acord' pentru a pune capăt conflictului din estul Ucrainei, a afirmat Zelenski, în aluzie la un posibil rol al Papei Francisc, ca şi al Vaticanului în rezolvarea situaţiei din Donbas. 'Evident, locul întâlnirii trebuie să genereze încredere de ambele părţi', a adăugat el.
Recentele desfăşurări de trupe ruseşti şi ucrainene au suscitat îngrijorarea comunităţii internaţionale cu privire la relansarea violenţelor din Donbas, zona unui conflict armat între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii susţinuţi de Rusia în estul Ucrainei din 2014.
Rusia a anunţat vinerea trecută că a început retragerea trupelor desfăşurate suplimentar în peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014, şi de la frontiera cu ţara vecină, anunţ salutat de Kiev.
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat mai devreme săptămâna aceasta că i-a ordonat şefului cancelariei sale, Andrii Iermak, să contacteze Moscova în vederea organizării unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin.
În timp ce Zelenski a sugerat ca loc de întâlnire cu Putin 'oriunde' în zona conflictului din Donbas, Kremlinul a declarat că şeful statului ucrainean este binevenit la Moscova.
Reacţia Kremlinului nu s-a lăsat aşteptată. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că el nu ştie dacă Vladimir Putin este dispus să se întâlnească cu Volodimir Zelenski oriunde altundeva decât la Moscova, potrivit agenţiei de presă oficiale ruse TASS.
'Chiar nu ştiu dacă preşedintele Putin este sau nu pregătit să meargă undeva pentru a se întâlni cu Zelenski. Până în acest moment noi plecăm de la faptul - de altfel ceea ce a menţionat şi Vladimir Putin în repetate rânduri - că întrucât Rusia nu este parte a conflictului (din Donbas) nu cu noi trebuie să se vorbească despre pacea (în estul Ucrainei). Aceasta ar trebui discutat în cadrul formatului de negocieri Normandia (Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania)', a afirmat Peskov.
Preşedintele Putin, a adăugat el, consideră că dacă Kievul este dispus să discutăm despre relaţiile noastre bilaterale (ruso-ucrainene), el va fi bucuros să-l primească pe Volodimir Zelenski la Moscova.
Într-un discurs din 20 aprilie, preşedintele Ucrainei i-a propus lui Putin să se întâlnească 'oriunde în Donbas, unde are loc un război', pentru a discuta despre reglementarea conflictului.
Putin i-a răspuns lui Zelenski peste două zile, declarând că este gata să discute despre relaţiile bilaterale ruso-ucrainene. În ceea ce priveşte conflictul din Donbas, conducerea Ucrainei ar trebui să se întâlnească cu liderii autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk şi abia apoi să discute cu reprezentanţi ai unor terţe părţi, a afirmat şeful statului rus.
Referitor la posibilitatea unor discuţii cu pretinşii lideri din Doneţk şi Lugansk, Zelenski şi-a precizat poziţia încă în 2020, aminteşte portalul ucrainean Gordon.ua.
'Ucraina nu duce negocieri cu combatanţii (separatişti) şi insistă că Rusia este parte a conflictului şi nu grupările armate ilegale pe care Moscova le finanţează şi înarmează', a declarat atunci preşedintele ucrainean. 'Suntem dispuşi să discutăm cu populaţia civilă din aceste teritorii, dar nu cu cei care nu sunt recunoscuţi din punctul de vedere al dreptului internaţional şi, prin urmare, nu pot reprezenta populaţia locală', a subliniat Volodimir Zelenski, citat de portalul menţionat.