ZI CU ROŞU ÎN CALENDAR. Creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului. TRADIŢII şi OBICEIURI
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, care reprezintă ultimul eveniment de viaţă pământească a lui Iisus Hristos. Biserica spune că această zi este la fel de importantă ca Paştele. De Ispas, creştinii se salută cu "Hristos s-a Înălţat!". În ajun, gospodinele au pregătit pască şi au vopsit ouă.
Nina Prisăcaru din Nicoreni, Drochia, a făcut o şezătoare pentru ca pregătirile pentru Ispas să decurgă mai bine. Gospodinele s-au adunat pentru a coace pască şi colaci.
În ajunul Înălţării Mântuitorului, gospodinele pregătesc diferite bucate tradiţionale, ca la Paşte. De pe masa de sărbătoare nu lipsesc piftia, carnea de miel şi sarmalele pregătite după o reţetă moştenită.
În timp ce gospodinele s-au descurcat de minune la împletit sarmale, mezina familiei a vopsit ouă.
Înălţarea Domnului este celebrată la 40 de zile de la Înviere. Este una dintre cele 12 sărbători creştine din an.
"Sigur că semnificația este una foarte profundă, pentru că aduce bucurii alese fiecăruia dintre noi. Este o sărbătoare mult râvnită și așteptată de către creștini. Pentru că de după Învierea Domnului, 40 de zile El a fost în preajma noastră și acum are loc clipa înălțării Sale la ceruri", a spus preotul Octavian Moșin.
Oamenii cinstesc cu sfințenie această sărbătoare.
De Înălţarea Domnului, sunt împărţite pomeni pentru cei morţi. Potrivit datinilor, în această zi se pun frunze de nuc la poartă. Se spune că pentru a avea recoltă bogată, semănătorile se fac până la Ispas.
Pregătiri în ajun de Ispas. Tradiţiile care trebuie respectate cu sfinţenie în această zi
- "Hristos s-a Înălţat!" De Ispas, bisericile au fost neîncăpătoare, iar creştinii s-au rugat pentru sănătate VIDEO
- Biserica Ortodoxă de stil vechi marchează astăzi cea mai importantă sărbătoare creştină de toamnă
- Pregătiri în ajun de Ispas: Gospodinele au copt cozonaci şi au vopsit ouă (VIDEO)
- Creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului. Ce obiceiuri se practică de Ispas în nordul Moldovei (VIDEO)
- Creştinii ortodocşi prăznuiesc Înălţarea Domnului sau Ispasul. Ce se face în această zi
- Pregătiri în ajun de Ispas. Tradiţiile care trebuie respectate cu sfinţenie în această zi