Zi de doliu la Moscova. Drapelele vor fi coborâte în bernă, în memoria victimelor accidentului din Podolsk
Drapelele vor coborî în bernă astăzi, la Moscova, iar programele distractive vor fi anulate. Primarul în exerciţiu, Serghei Sobianin, a declarat, pe 15 iule, zi de doliu, în memoria victimelor tragicului accident rutier, produs sâmbătă, în regiunea Podolsk.
Cel puţin 18 persoane, printre care şi un copil, şi-au pierdut viaţa, după ce un camion a intrat, din viteză, într-un autobuz plin cu pasageri. Impactul a fost atât de puternic, încât autocarul s-a rupt în două. 28 de persoane au fost spitalizate, dintre care 18 sunt în stare gravă. Alte 15 persoane au primit îngrijiri medicale pe loc.
Potrivit primelor informaţii, vinovat de accident s-ar face şoferul camionului care a ieşit de pe un drum secundar fără să cedeze trecerea. Familiile victimelor vor primi compensaţii în valoare de două milioane de ruble.