Zi de sărbătoare pentru Armata Naţională. Şirul evenimentelor care au avut loc în Capitală (VIDEO)
Armata Naţională a împlinit astăzi 24 de ani de la fondare. Cu acest prilej, în Capitală, dar şi în unităţile militare, au fost organizate mai multe evenimente festive, iar soldaţii au parte de un regim mai lejer decât de obicei.
Sărbătoarea a început cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare din Capitală. La ceremonie au participat premierul Valeriu Streleţ, ministrul Apărării, Anatol Şalaru, precum şi ataşaţi militari ai misiunilor diplomatice.
Conducerea Ministerului Apărării pledează pentru trecerea la serviciului militar prin contract şi modernizarea Armatei.
"Noi în fiecare an repetăm acelaşi ciclu de pregătire. Vine soldatul, se pregăteşte şi pleacă acasă, după care vine alt soldat şi se pregăteşte. Iar dacă ar fi pe bază de contract, aceşti specialişti ar avansa, i-am perfecţiona în fiecare an. Aşa sunt armatele moderne", a spus ministrul Apărării, Anatol Şalaru.
"Noi nu suntem aşa de puternici ca alte armate care sunt dotate cu tehnică modernă, dar noi suntem puternici, pentru că suntem patrioţi şi suntem devotaţi pământului", a declarat colonelul Armatei Naţionale, Oleg Guzun.
Depuneri de flori au avut loc şi la monumentul "Maica Îndurerată", după care manifestaţiile au continuat la Ministerul Apărării, unde a fost şi preşedintele ţării, Nicolae Timofti.
De Ziua Armatei, a început şi exerciţiul multinaţional de artilerie "Scutul de foc 2015". Tehnica militară s-a îndreptat spre baza de la Bulboaca, unde vor avea loc aplicaţii până în data de 3 octombrie.
La exerciţii participă 600 de militari moldoveni, 150 de americani şi 26 de soldaţi români.
Decretul privind crearea Forţelor Armate a fost semnat în data de 3 septembrie 1991 de către primul preşedinte al ţării, Mircea Snegur.
În prezent, Armata Moldovei are aproximativ 6.000 de militari.