Zilele Culturii moldovenești în Israel: Sute de imigranţi au venit pentru a admira talentul dansatorilor moldoveni
În Israel a fost dat startul Zilelor Culturii moldoveneşti. Atmosfera a fost încinsă la Tel Aviv de renumitul ansamblu "Joc" din ţara noastră. Sute de oameni, majoritatea dintre ei imigranţi din Moldova, au venit pentru a admira talentul dansatorilor moldoveni. La deschiderea evenimentului a participat şi premierul Pavel Filip, împreună cu o delegaţie din ţara noastră.
Evenimentul are loc în contextul împlinirii a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo - israeliene. Prim-ministrul Pavel Filip a menționat legăturile strânse dintre poporul moldovenesc și comunitatea evreiască. Oficialul a evidențiat contribuția valoroasă a mai multor personalități de origine evreiască, care au rădăcini moldoveneşti, la edificarea și dezvoltarea Israelului. Printre ei este şi Shmuel Cohen - compozitorul imnului Statului Israel, originar din Ungheni.
"Sunt foarte mulţi evrei de seamă care au plecat din Moldova şi s-au stabilit în Israel şi au făcut multe lucruri pentru această ţară .Ne mândrim cu aceste personalităţi, originare din Moldova. În acelaşi timp, regretăm că au plecat din ţara noastră, pentru că Moldova are nevoie acum, de astfel de oameni talentaţi şi profesionişti",a spus prim-ministrul, Pavel Filip.
Sute de imigranţi, originari din Moldova, au venit pentru a admira dansurile moldoveneşti. Publicul a urmărit cu sufletul la gură fiecare evoluţie a dansatorilor. Oameniilor le-a fost atât de dor de muzica populară, încât unii au ţinut să filmeze tot spectacolul pe telefon, chiar dacă acesta a durat mai bine de o oră. Iar unii au reuşit chiar să împărtăşească emoţiile pe reţelele de socializare.
"Eu toată viaţa am locuit în Moldova, în Călăraşi şi în Chişinău.Am fost la concertele acestui ansamblu încă de când eram student. Sunt bucuroasă acum că acest ansamblu a venit aici."
La eveniment a fost prezent şi un cuplu care a venit tocmai din Statele Unite pentru a admira dansurile moldoveneşti. Ei au emigrat acum 25 de ani din ţara noastră şi au venit la concert cu flori şi plini de emoţii.
"Am aşteptat, am venit de departe că avem pe cineva aici. Fratele meu cântă."
"Am venit special pentru concert."
La eveniment a fost prezentă şi ministrul Culturii, Monica Babuc, care a declarat că a rămas plăcut surprinsă să constate cât de mult au aşteptat şi cât de mult iubesc conaţionalii noştri din Israel, dansurile şi cultura moldovenească.
"După acest spectacol, s-au apropiat de mine foarte mulţi spectatori, mulţi dintre ei foşti conaţionali ai noştri care mi-au spus că ne-a fost atât de dor de “Joc” şi ne este dor în continuare de cultura moldovenească",a spus ministrul Culturii, Monica Babuc.
După concertul de ieri seara, astăzi, premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu evreii originari din Republica Moldova stabiliţi în Israel dar şi cu diaspora. Deşi au plecat demult din Moldova, imigranţii spun că urmăresc ce se întâmplă în ţara noastră, motiv pentru care au venit la întâlnirea cu premierul. Petru Glozber nu a mai fost acasă de mai bine de 25 de ani, iar vizita lui Pavel Flip i-a amintit de faptul că sângele apă nu se face.
"Sunt rădăcini care nu pot fi trecute cu vederea, ele lucrează. Să întâlnim din nou oamenii moldoveni, să vorbim cu ei, să auzim ce se petrece în Republica Modlova, mereu este interesant", a spus evreu originar din Republica Moldova, Petru Glozber.
Alex Grin s-a născut şi a crescut în ţara noastră, iar acum este cetăţean al Israelului. Bărbatul spune că îl interesează planurile guvernării noastre.
"Ţin minte Moldova şi mereu mă interesez ce se întâmplă în ţară. Este foarte bine că relaţiile dintre Israel şi Republica Moldova se dezvoltă",a spus evreu originar din Republica Moldova, Alex Grin.
Şi discursul premierului a fost unul nostalgic. Pavel Filip a menţionat faptul că regretă că oamenii noştri deştepţi şi bravi au plecat de acasă.
"Îmi pare foarte rău că din ţara noastră au plecat foarte multe persoane. Oamenii s-au dezamăgit pentru că nu au văzut ameliorarea situaţiei în ţară. Ei nu s-au dezamăgit în denumirea partidului, dar pentru că nimic bun nu se făcea pentru oamenii din ţară ca oamenii să simtă că se chimbă lucrurile",a spus prim-ministrul, Pavel Filip.l
Vizita delegaţie în frunte cu premierul Pavel Filip se încheie astăzi.
- O delegaţie în frunte cu premierul Pavel Filip pleacă într-o vizită de lucru în Israel
- Vicepreşedintele legislativului din Israel îndeamnă oamenii de afaceri să investească în Moldova
- Relaţiile economice dintre Moldova și Israel, discutate de Pavel Filip și omologul său, Benjamin Netanyahu
- ZBORURI LOW-COST între Chișinău și Tel Aviv. Când vor fi puse în circulaţie