Zilierii, restanțieri la stat. CNAS: Doar 75 de persoane au achitat impozite în 2019
Persoanele care lucrează cu ziua în agricultură nu se grăbesc să plătească contribuţia socială la stat. Potrivit Casei Naţionale de Asigurări Sociale, anul trecut, doar 75 de zilieri au încheiat contracte individuale, deşi numărul lor este de ordinul zecilor de mii. Asta deşi, cei care muncesc cu ziua sunt obligaţi prin lege să facă acest lucru.
Tariful lunar pentru o persoană care lucrează ca zilier constituie 228 de lei, iar cel anual - 2736 de lei. Potrivit legii, din această contribuţie socială urmează a fi stabilită pensia pentru limita de vârstă şi oferi un ajutor în caz de deces. Totuşi, zilierii nu se grăbesc să vină la oficiile teritoriale ale CNAS.
"Noi îi anunţăm doar despre prevederile legislaţiei, că ei sunt obligaţi prin lege Casa teritorială pentru a se asigura. Premisele sunt că nici în acest an cifra zilierilor nu o să fie mai mare decât cea de anul trecut.", a afirmat șefa de Direcție la CNAS, Clara Sorocean.
Însă, conform datelor neoficiale, numărul persoanelor care lucrează cu ziua ar fi mult mai mare. Aceste persoane recunosc că nu achită niciun impozit, pentru că au câştiguri modeste.
"Primim de la 150 la 200 de lei pe zi. Dacă aş avea 20 de zile lucrătoare, aş plăti, nicio problemă, dar dacă lucrez şapte zile, nu mă pot singur pe mine întreţine, mai am încă şi familie."
"Am mai umblat vara asta pe deal, cu cositul. Dar eu nu cer o sumă fixă, îmi dă care şi cât doreşte. Poate să se întâmple că nu fac nimic toată vara, dar pot să am şi mult de lucru, apoi ce, eu trebuie oricum să le plătesc, ce sumă să plătesc, eu n-am 200 de lei, de unde să le dau?"
Persoanele care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional în agricultură sunt obligate să plătească contribuții din 2018. Legea care reglementează munca zilierilor mai prevede că un om poate desfășura activități sezoniere, pentru acelaşi beneficiar, nu mai mult de 90 de zile pe an, iar timpul de muncă nu va depăşi 40 de ore pe săptămână.