Zimbru - Academia, scor 2-1
Zimbru Chişinău se îndreaptă cu paşi mari spre medaliile de bronz ale Campionatului Moldovei. Echipa pregătită de Serghei Stroenco a învins în deplasare Academia cu scorul 2-1, după ce a fost condusă cu 1-0.
Zimbru Chişinău a obţinut a treia victorie consecutivă în Divizia Naţională. Galben-verzii s-au impus greu în faţa Academiei cu scorul de 2-1.
Iurie Livandovschi a deschis scorul pentru "studenţi" în minutul 24, iar Radu Catan a egalat la finalul primei reprize din penalty. Galben-verzii şi-au asigurat victoria în repriza secundă după un gol înscris de Eugen Sidorenco.
Zimbru îşi menţine poziţia a treia în clasament, cu 45 de puncte. În următoarele două meciuri, Zimbru Chişinău va juca cu eterna rivală Sheriff. Pe şase aprilie, galbeni-verzii vor întâlni la Chişinău tiraspolenii, în cadrul Diviziei Naţionale, iar peste patru zile, la fel în capitală, cele mai titrate echipe din Moldova se vor duela în cadrul sferturilor de finală ale Cupei Moldovei.