Zimbru Chişinău a câştigat partida de pe teren propriu cu Speranţa Nisporeni. Cine a înscris golul victoriei
Zimbru Chişinău a întrerupt seria de 3 meciuri fără victorie în Campionatul Moldovei de fotbal. "Galben-vezii" au câştigat cu 2-1 partida de pe teren propriu cu Speranţa Nisporeni din etapa a 14-a a Diviziei Naţionale. Gazdele au condus la pauză datorită golului înscris de Veaceslav Zagaevschi.
Fundaşul sârb al grupării din Nisporeni, Petar Planic, a egalat în minutul 76.
Peste cinci minute "zimbrii" au înscris golul victoriei prin brazilianul Douglas.
"După ce am scăpat gol, băieţii s-au descătuşat. Ne-a trebuit această victorie cu orice preţ şi am obţinut-o. Asta e cel mai important", a declarat Iurie Osipenco, antrenor Zimbru Chişinău.
"În a doua repriză ei au fost cu mult peste noi, dar am dat dovadă de caracter şi am jucat până la urmă. Cred că asta a făcut diferenţă", a menţionat Veaceslav Zagaevschi, mijlocaş Zimbru Chişinău.
"Am atacat, am avut posesie, am fost periculoşi am avut ocazii, dar nu am reuşit să marcăm. Adversarul a împuşcat, a avut încă o ocazie şi a marcat", a spus Cristian Efros, antrenor Speranţa.
În celelalte partide ale etapei, Dacia Chişinău a terminat la egalitate cu 1-1 disputa cu Zaria Bălţi, iar Spicul Chişcăreni a remizat cu acelaşi scor meciul cu Sfântul Gheorghe Suruceni.