Zimbru Chişinău a făcut al doilea transfer din această iarnă. Vezi despre ce jucător este vorba
Zimbru Chişinău a transferat al doilea jucător în această iarnă! Echipa antrenată de Oleg Kubarev a semnat cu fostul mijlocaş al naţionalei de tineret a Moldovei, Alexandru Vremea. Acesta a ajuns la Zimbru de la Academia, unde a evoluat în ultima perioadă.
Mijlocaşul Alexandru Vremea a semnat cu Zimbru un contract valabil pe doi ani şi jumătate. Echipa din Chişinău a decis să-l aduc pe Vremea, după ce Andrei Cojocari a părăsit formaţia din strada Butucului.
"Sunt gata. Ştiam din start că Zimbru avea nevoie de aşa un mijlocaş. Voi face tot posibilul să ajut echipa, dar şi pe mine ca să cresc şi să fiu la un alt nivel", a declarat mijlocaşul Alexandru Vremea.
Alexandru Vremea, în vârstă de 22 de ani este discipol al clubului Sfântul Gheorghe Suruceni. Vremea a evoluat în ultimii trei ani la Academia Chişinău. Mijlocaşul a jucat patru meciuri pentru naţionala de tineret a Moldovei.
Vremea este al doilea transfer al Zimbrului din această iarnă. Anterior, clubul din Capitală a anunţat că fundaşul Iulian Erhan a semnat cu galben-verzii un contract pe o perioadă de doi ani.