Zimbru Chişinău, lider în clasamentul Diviziei Naţionale
Zimbru Chişinău este lider în clasamentul Diviziei Naţionale, după victoria obţinută în etapa a treia cu Academia, scor 3-0. Alexandru Dedov a marcat primul gol al meciului, ca mai apoi să-şi treacă în cont dubla. Rezultatul final a fost stabilit de rusul Serghei Ţîganov spre finalul partidei.
Este pentru prima dată, după o pauză de şapte ani, când formaţia din strada Butucului este liderul clasamentului, după primele trei etape de campionate.
Campioana Sheriff Tiraspol a învis cu greu Rapid Ghighici, scor 2-0. Pentru “viespi” au punctat Cadu în minutul 78 şi Henrique Luvanor în prelungiri.
Într-un alt meci, Dacia a obţinut prima victorie în această ediţia de campionat. Elevii lui Igor Negrescu au învins la Speia, cu 3-1, revelaţia începutului de sezon, Veris. Pentru “daci” au marcat Maxim Mihaliov , de două ori, şi Ghenadie Orbu iar pentru oaspeţi a punctat Petru Racu din penalty.