Zimbru Chişinău şi Sheriff Tiraspol s-ar putea întâlni în sferturile de finală ale Cupei Moldovei
Un meci de foc s-ar putea juca în sferturile de finală ale Cupei Moldovei. Cele mai de succes echipe din Moldova, Zimbru şi Sheriff se vor lupta pentru un loc în semifinală, dacă vor trece de adversarii din optimi, Lilcora şi respectiv Locomotiva Bălţi. Deşi abia au intrat în competiţie, alte trei echipe şi-au anunţat intenţia de a câştiga Cupa în acest sezon.
Zimbru Chişinău şi Sheriff Tiraspol s-ar putea întâlni chiar în sferturile de finală ale Cupei Moldovei. În urma tragerii la sorţi pentru desemnarea perechilor care se vor întâlni în optimile Cupei, Zimbru va juca acasă cu Lilcora, iar Sheriff în deplasare cu Locomotiva Bălţi. Dacă ambele echipe vor obţine victorii, El Clasico de Moldova se va juca chiar în sferturile competiţiei.
"Noi avem ca scop câştigarea campionatului şi a Cupei. Sincer vă spun, îmi era indiferent cu cine vom juca, chiar şi cu Sheriff, nu contează. Avem încredere în forţele proprii", a menţionat Ruslan Kmit, director executiv Dacia.
Vicepreşedinte Olimpia, Serghei Chiseliov spune că vor juca şi vor încerca să câştige pentru a ajunge în finală.
"Avem un singur scop - câştigarea Cupei. Să nu jucăm mai rău ca anul trecut", a conchis Andrei Burcovschi, jucător Iskra.
Meciurile din optimile Cupei Moldovei se vor juca într-o singură manşă, pe 24 noiembrie.