Zimbru va disputa un amical cu Politehnica Timişoara
În pauza dintre etapele 29 şi 30 ale Diviziei Naţionale, legată de pregătirea naţionalei în cadrul preliminariilor europene de meciul Suedia - Moldova, Zimbru Chişinău va disputa un amical în compania echipei româneşti Politehnica Timişoara.
Meciul va avea loc la Chişinău, pe 27 martie, pe arena principală a stadionului "Zimbru". În acest moment, Poli Timişoara ocupă locul 2 în Liga 1, la 5 puncte de liderul Oţelul Galaţi.
De altfel, la Zimbru Chişinău s-a transferat mijlocaşul român Ilie Daniel Bălaşa. Românul revine în Chişinău după trei ani. Balaşa a mai evoluat pentru galben-verzi din 2003 până în 2008 şi a disputat 71 meciuri. În componenţa zimbrilor, Daniel a cucerit de două ori Cupa Moldovei. Ultimul club la care a evoluat fotbalistul de 29 ani a fost FC Braşov.