Zis şi făcut! Deputaţii PCRM au boicotat şedinţele comisiei permanente ale Parlamentului
Opoziţia comunistă s-a ţinut de cuvânt şi a boicotat şedinţele Comisiilor Permanente ale Parlamentului. Astfel, unele dintre ele şi-au întrerupt activitatea din lipsă de cvorum.
Comisia Juridică şi-a întrerupt şedinţa din lipsă de cvorum. Şi asta pentru că doi deputaţi din Alianţa pentru Integrare Europeană, liberalul Mihai Ghimpu şi democratul Andrian Candu, au lipsit de la şedinţă pe motiv că sunt bolnavi. Cel puţin aşa a declarat preşedintele Comisiei Juridice, Victor Popa.
Cei cinci deputaţi comunişti, care au boicotat şedinţa Comisiei Juridice, vor lipsi şi din plenul Parlamentului. Deputaţii PCRM au declarat că boicotul va dura până când vor fi organizate alegeri repetate ale primarului Capitalei. În acelaşi timp, Comisia Juridică a decis să se reunească din nou mâine dimineaţă, la ora 8.00, înainte de şedinţa Parlamentului.
Menţionăm că deputaţii PCRM nu sunt la prima experienţă de boicotare a şedinţelor din Parlament. Anul trecut, ei au lipsit din plenul Legislativului timp de jumătate de an. Comuniştii au boicotat decizia Alianţei de guvernare de a organiza referendumul constituţional, acuzând coaliţia majoritară că încearcă astfel să uzurpeze puterea în stat.
Potrivit secretariatului Parlamentului, în total, anul trecut, deputaţii din fracţiunea PCRM au avut în jur de 950 de absenţe nemotivate. Pentru acest gest, parlamentarii comunişti au fost lipsiţi de maşinile de serviciu. În schimb, ei şi-au ridicat salariile. Cei 43 de deputaţi au primit, în medie, 7.000 de lei lunar, iar din Bugetul de Stat s-au cheltuit peste 1,5 milioane de lei.
Invocând diverse motive, în această sesiune parlamentară, deputaţii PCRM au părăsit şedinţele de 4 ori.