Ziua Drapelului de Stat, sărbătorită cu mare fast la Parlament! Care este programul de activități
Împlinirea a 25 de ani de la desemnarea oficială a tricolorului în calitate de Drapel de Stat va fi sărbătorită, luni, cu mare fast, în Capitală. Parlamentul îşi deschide larg uşile pentru toţi doritorii. Aceştia vor putea admira o expoziţie de drapele şi un show de lumini. Atmosfera va fi întreţinută de Orchestra Prezidenţială.
Programul evenimentelor va începe cu Dansul Tricolorului, interpretat de 80 de elevi de la Colegiul Naţional de Coreografie.
Şedinţa solemnă a Parlamentului va începe la ora 10;:00. Deputaţii vor rosti discursuri şi vor viziona un film despre tricolor. La şedinţă vor asista şi oaspeţi de onoare, printre care fostul preşedinte Mircea Snegur şi deputaţi din primul Parlament.
De asemenea, legislativul îşi va deschide larg uşile pentru vizitatori.
Parlamentul va fi deschis pentru toţi de la ora 14:00 până la 18:30. Chiar de la intrare, vizitatorii vor putea admira o expoziţie de drapele, printre care şi cel al Sfatului Ţării.
După ora 19:00 pe scena din scuarul Parlamentului vor urca Orchestra Prezidenţială şi Chisinau Youth Orchestra. Iar la ora 21:00 clădirea Parlamentului va fi iluminată în culorile drapelului naţional.
Manifestaţiile cu genericul "Tricolorul la cei 25 de ani" sunt organizate la iniţiativa şefului Legislativului Andrian Candu şi vor avea loc în perioada 27 – 30 aprilie.
Şi Guvernul va celebra Ziua Drapelului de Stat, instituită în 2010, printr-un şir de manifestaţii organizate la Ministerul Apărării.
Tricolorul a fost oficializat în calitate de Drapel de Stat în data de 27 aprilie, 1990.
Publika.md va transmite în direct principalele evenimente ale zilei, începând cu ora 09:00.
- Ziua uşilor deschise la Parlament. Oaspeţii au primit în dar câte o panglică tricoloră şi au rămas surprinşi de condițiile de muncă ale deputaților
- Expoziţie de drapele la Parlament. Clădirea Legislativului va fi iluminată în culorile tricolorului
- 25 de ani de TRICOLOR! DISCURSURILE de la ședința festivă a Parlamentului
- Dansul dedicat tricolorului, organizat de studenţii Colegiului Naţional de Coreografie (VIDEO)