Ziua Independenţei a fost marcată de Publika TV prin campania "Arborează un Drapel"
Embed:
Pe 27 august, când Moldova a sărbătorit 19 ani de independenţă, telespectatorii noştri ne-au dat o lecţie de patriotism. Sute de oameni au participat la campania Publika TV "Arborează un Drapel".
Magazinele au fost luate cu asalt de cei care doreau să îşi dovedească dragostea faţă de Moldova, iar pe adresa noastră au sosit mii de fotografii şi mesaje de la oameni care au dat curs îndemnului nostru, devenind astfel partenerii noştri în această campanie.
Locuitorii unui bloc din Chişinău şi-au pus la ferestre un tricolor de 45 de metri lungime şi trei metri lăţime.