Ziua Independenţei în Grecia, marcată de proteste
Măsuri de securitate fără precedent la Atena, de Ziua Independenţei ţării, unde mii de oameni au protestat faţă de măsurile de austeritate impuse de guvern. Piaţa unde s-a desfăşurat parada militară, la care a asistat şi preşedintele elen, a fost încercuită de poliţişti, care nu au permis accesul manifestanţilor.
Pentru a asigura securitatea la paradă au fost mobilizaţi cinci mii de poliţişti. În urma ciocnirilor demonstranţilor cu forţele de ordine, la Atena au fost arestate 10 persoane. În acelaşi timp, în timpul manifestaţiilor de Ziua Independenţei din oraşului Heraklion de pe insula Creta, protestatarii au reuşit să ajungă în zona unde se aflau oficialii eleni, în care au aruncat cu sticle din plastic umplute cu apă.
Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.