Ziua Independenţei Republicii Moldova a fost sărbătorită şi în România, la Bucureşti. Îmbrăcaţi elegant sau în costume naţionale, mai mulţi bucureşteni s-au strâns în faţa Ambasadei Republicii Moldova şi au băut şampanie şi au mâncat fursecuri, ţinând un toast pentru Unirea Republicii Moldova cu România.
"Considerăm 27 august ca fiind o zi importantă pentru neamul românesc și privim momentul ruperii față de monstrul sovietic ca prim pas pentru reunificarea Patriei", a declarat avocatul Alexandru Surcel, unul dintre membrii comitetului de inițiativă.