ZIUA LUCRĂTORULUI MEDICAL. În Republica Moldova activează peste 13 mii de medici
Dedicația și devotamentul îi reprezintă, ei sunt mereu alături de pacienți. Cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului, șapte sute de medici din țară au primit diplome de onoare, din partea Ministerului Sănătății. La fel, ministerul a lansat și un spot, în care sunt redate momentele din viața unui medic.
Lorina Vudu deja de 34 de ani este medic endocrinolog. Femeia provine dintr-o familie de medici și ea spune că nu-și imaginează să fi ales o altă profesie. Pentru ea, în această zi este o sărbătoare dublă. Lorina își sărbătorește ziua sa de naștere.
”Profesia lucrătorului medical nu este o meserie ușoară, aceasta presupune dăruire de sine, devotament pe parcursul a 24 de ore, pe parcursul zilei”, a spus medicul endocrinolog, Lorina Vudu.
Gheorghe Ghidirim este chirurg, academician, profesor universitar și primul ministru al Sănătății din Republica Moldova. Și-a dedicat întreaga viață medicinei și spune că sănătatea oamenilor este cea mai importantă.
”Sunt mândru că fac parte din echipa de medici. Mă mândresc cu faptul că nivelul medicinii noastre este aproape de acel nivel al Europei”, a spus chirurgul Gheorghe Ghidirim.
Ministrul Sănătății a venit cu un mesaj de mulțumire pentru toți medicii, care aleg să lucreze în țară. Svetlana Cebotari afirmă că rolul lucrătorului medical într-o societate este vital.
”Medicii, colegii noștri, asistenții medicali, felcerii laboranți și absolut toți cei care activează în domeniul sănătății trebuie să dispună de condiții performante de activitate, de salarii competitive”, a spus ministrul Sănătății, Svetlana Cebotari.
Deputatul democrat, Valentina Stratan, care este și medic de profesie, susține că domeniul medical are nevoie de reforme.
”Noi la rândul nostru, în Parlament vom opta și vom lupta să obținem o finanțare mai mare din cadrul bugetului de stat și să obținem credibilitate în fața finanțatorilor străini”, a spus deputatul PDM, Valentina Stratan.
Și Guvernul a felicitat lucrătorii medicali.
”Astăzi, să nu uitam, este ziua lucrătorului medical și a farmacistului, a celor care de fapt sunt baza acestui sistem de sănătate, din republica Moldova. Mă închin și eu în fața lor”, a spus consilier principal al lui Pavel Filip în domeniul sănătății, Mircea Buga.
În Republica Moldova activează peste 13 mii de medici.
- Medicii, UIMIŢI. Secretul unui olandez care aleargă în pantaloni scurţi prin deşert şi pe cei mai înalţi munţi. Ce se întâmplă în organismul lui (VIDEO)
- O echipă de medici chinezi a plecat în RD Congo cu un vaccin împotriva virusului Ebola
- INCREDIBIL! Medicii, șocați când s-au uitat pe radiografia unui pacient: În viața noastră nu am văzut așa ceva (FOTO)
- Caz tragic în Capitală. Un bărbat de 64 de ani a căzut în gol de la înălţime (VIDEO)