Ziua maimuţelor în Thailanda. Oamenii cred că fericirea lor depinde de primate
Embed:
Mii de maimuţe din Thailanda au fost răsfățate cu tone de fructe şi legume. S-a întâmplat în cadrul unui festival anual, dedicat acestor primate. Potrivit tradiției, oamenii le mulţumesc pentru bunăstare, deoarece maimuțele sunt considerate fiinţe divine în această ţară.
Fructele şi legumele proaspete au fost aranjate frumos. Localnicii au pregătit şi deserturi sofisticate. Evenimentul adună anual mii de turişti.
Organizatorii evenimentului spun că au cheltuit pentru ospățul primatelor aproape 12.000 de dolari.
Localnicii cred că ritualul hrănirii maimuţelor le aduce prosperitate şi noroc. Festivalul maimuțelor este organizat anual, de 27 de ani, la ruinele templului budist al celor Trei Turnuri, care se află în centrul oraşului Lopburi.