Ziua Mondială a Sănătăţii! Diabetul zaharat, boala care afectează tot mai mulți oameni
Una din cauzele principale ale bolilor de rinichi în stadiul terminal, atunci când pacientul necesită a fi inclus în dializă, este diabetul zaharat. În contextul Zilei Mondiale a Sănătăţii, marcată în fiecare an pe data de 7 aprilie şi care în 2016 are genericul "Învinge Diabetul", specialiştii în nefrologie atenţionează toţi pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat să monitorizeze funcţia rinichilor.
După un număr anumit de ani diabeticii sunt expuşi riscului de a dezvolta nefropatie diabetică, o afecţiune care evoluează extrem de rapid şi într-un termen record duc la insuficienţă renală cronică în stadiul terminal care presupune includerea persoanei în dializă, procedeu medical de substituţie a funcţiei rinichiului. Din acest moment viaţa pacientului depinde de aparatele de dializă.
"În 2016, fiecare al patrulea pacient nou inclus în dializă este cu diabet zaharat. Deşi nu avem studii care ar reflecta situaţia la acest capitol, am efectuat o analiză şi conform celor mai optimiste date numărul persoanelor care vor beneficia de substituţia artificială a funcţiei renale prin dializă în anul 2020 poate să depăşească plafonul de 400 de persoane. Aceşti pacienţi, diabeticii incluşi în dializă, necesită un tratament mai complex şi au şanse mult mai mici să fie supuşi transplantului renal, cel puţin la noi în ţară", a menţionat Petru Cepoida, Directorul medical al Centrului de Dializă din Chişinău.
La momentul actual, diabeticii reprezintă cota de 13% din toţi pacienţi dializaţi în CD, cu o creştere de 3 ori, de la 3-4%, timp de ultimii 3 ani.
Potrivit specialistului, dacă ar exista mai multe programe de prevenire, precum şi de depistare mai precoce a complicaţiilor diabetului zaharat, numărul persoanelor cu nefropatia diabetică nu ar fi atât de mare. Pacienţilor cu diabet zaharat le recomandă să evalueze cu regularitate, cel puţin anual, funcţia rinichilor, deoarece mai mult de un sfert din aceştia, inevitabil, peste 10-20 de ani vor dezvolta insuficienţă renală, dacă, bineînţeles, nu vor fi răpuşi de alte complicaţii ale diabetului zaharat.
Mortalitatea în cazul diabetului zaharat, potrivit datelor Centrului Naţional de Sănătate Publică, este una alarmant de mare, circa 400 de persoane pe an.
Pentru a minimaliza riscul complicaţiilor, pacientul cu diabet zaharat trebuie să-şi trateze afecţiunea cu o responsabilitate maximă.
"Diabetul zaharat nu este o boală, ci un mod deosebit de viaţă. Pacientul cu diabet zaharat trebuie să cunoască atâta de bine maladia sa, exact cum un șofer trebuie să cunoască regulamentul de circulație", a declarat Luminiţa Suviecă, şefa Centrului de Sănătate Publică din mun. Chişinău.
În anul 2014, R. Moldova au fost înregistraţi aproximativ 84.000 de persoane cu diabet zaharat, iar în 2020 se prognozează în jur de 130.000 -140.000 de pacienţi afectaţi de această patologie.
Creşterea continuă a numărului diabeticilor, care potrivit datelor Ministerului Sănătăţii este aproape 8.000 de cazuri noi pe an, presupune şi creşterea continuă a necesităţii de noi locuri de dializă, or cel puţin 20% din diabetici peste o perioadă anumită de la instalarea afecţiunii vor avea nevoie de substituţie a funcţiei rinichilor prin dializă.
Pentru ca pacienţii să nu rămână în afara sistemului şi să fie asiguraţi cu servicii de dializă de înaltă calitate, a fost lansat proiectul de Parteneriat Public Privat pentru Servicii de Dializă din R. Moldova, iar la începutul anului 2016 a fost deschis primul Centru de Dializă din Chişinău, unul din cele mai mari Centre din Europa cu o capacitate de deservire a circa 400 de pacienţi.
În fiecare an, pe data de 7 aprilie este marcată Ziua Mondială a Sănătăţii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care în acest an împlineşte 68 de ani de la fondare, a identificat diabetul ca fiind una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică. Scopul acestui eveniment este sporirea gradului de conştientizare şi informare a populaţiei despre diabet şi consecinţele acestuia.
- Medicii atenţionează! Diabetul zaharat afectează tot mai mulţi moldoveni
- Depistarea tardivă a diabetului zaharat are consecinţe grave, spun medicii
- Ziua mondială de luptă împotriva cancerului. Milioane de oameni mor, anual, din cauza maladiei
- FACILITĂŢI pentru diabetici. Nu vor mai trebui să vină la Chişinău pentru ASTA
- DATE ALARMANTE: Numărul mondial al pacienților cu diabet a crescut de patru ori în ultimii 35 de ani
- SITUAŢIE ALARMANTĂ! Numărul bolnavilor de diabet a crescut CU PESTE 10.000 de persoane