Ziua Națională a României. Evenimente şi manifestaţii în toată ţara
Pe 1 decembrie 2017, românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Națională a României, ocazie cu care va fi organizată parada de 1 decembrie, dar și numeroase evenimente și manifestații de Ziua Națională. Ziua de 1 decembrie 2017 marchează împlinirea a 99 de ani de la Unirea principatelor Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Români, eveniment care a avut loc la 1 decembrie 1918, scrie digi24.ro.
1 decembrie a fost declarată Ziua Națională a României în anul 1990 și are o însemnătate aparte în istoria țării noastre. În fiecare an, la această dată, de Ziua Națională a României se organizează parade militare la București, Alba-Iulia sau Timișoara, la care sunt așteptați mii de oameni.
La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba-Iulia, la care au participat 1.228 de delegați (deputați) aleși, a votat unirea Transilvaniei cu România și a cerut organizarea sub forma unui singur stat național. Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: "Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România". Rezoluția a fost adoptată atunci cu ovații prelungite.
La Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia au asistat peste 100.000 de participanți, care au primit cu entuziasm și aplauze hotărârea de unire a Transilvaniei cu România.
Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, pe data de 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand. Legea a fost votată apoi de către Adunarea Deputaţilor, în şedinta din 29 decembrie 1919.
Ziua Națională a României nu a fost sărbătorită mereu pe data de 1 decembrie. Între anii 1866-1947, România celebra Ziua Națională pe data de 10 mai, ziua în care Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, în anul 1866.
Între anii 1948-1989, ziua de 23 august era considerată sărbătoarea națională. După căderea comunismului, președintele de atunci, Ion Iliescu, a promulgat legea nr.10 din 31 iulie 1990 potrivit căreia ziua de 1 decembrie era declarată zi națională și sărbătoare publică. Ulterior, această dată a fost inclusă și în Consituția României din 1991, la articolul 12, alineatul 2.
Manifestațiile de 1 decembrie 2017 vor pregăti, cu un an în avans, desfășurarea masivă de forțe care va avea loc in 2018, când România va sărbători Centenarul, împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.
Vor fi organizate evenimente și parade de 1 decembrie în mai multe orașe din țară, la care vor participa mii de soldați și echipamente de luptă. Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că, spre deosebire de anul trecut, va invita la paradă inclusiv președinții Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, pentru că românii își doresc ca în conducerea statului să existe o bună înțelegere.
Parada de 1 decembrie 2017 din București va avea loc anul acesta în Piața Arcul de Triumf, de unde militarii vor mărșălui pe bulevardul Kiseleff spre Piața Presei Libere, iar traficul din zonă va fi restricționat, după cum a anunțat Brigada Rutieră.
Aproximativ 3.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informaţii, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.
Mai mult de 300 de militari străini din țări precum Republica Moldova, Turcia, SUA, Marea Britanie, Ucraina, Slovacia, Portugalia, Polonia, Italia, Germania, Grecia, Franța, Canada și Bulgaria, vor lua parte la parada de Ziua Nationala a Romaniei.
Tot în Bucureşti va avea loc vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.
Ziua Națională a României va fi sărbătorită în toate instituțiile militare din țară, care vor arbora Drapelul Național, în timp ce la bordul navelor maritime și fluviale va fi ridicat Marele Pavoaz.
- China a marcat 90 de ani de existență a Armatei sale printr-o paradă militară spectaculoasă (FOTO)
- Paradă militară impresionantă! Ucraina marchează 26 de ani de la declararea independenței
- Soldaţii din Armata Naţională vor defila la parada militară de Ziua Naţională a României
- Românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Naţională. Se împlinesc 99 de ani de la Marea Unire din 1918. (VIDEO)