Ziua Națională a Vinului. Cele mai alese vinuri au fost expuse la loc de cinste chiar în inima Chișinăului (FOTOREPORT)
Vinuri alese și multă distracție în inima Capitalei. Sărbătoarea este dedicată Zilei Naționale a Vinului care marchează acest sfârșit de săptămână.
La eveniment participă oficiali și oaspeți de vază, dar și oameni simpli din toate colțurile țării, dornici să guste din licoarea noastră tradițională.
Sărbătoarea din acest an are genericul "Omul - sufletul vinului" și reunește în jur de 40 de producători, care le-au pus la dispoziția vizitatorilor aproximativ 400 de soiuri de vin.
Doritorii pot degusta cele mai alese licori, să se înfrupte din bucate tradiționale, dar și să se bucure de atmosfera de sărbătoare, care a cuprins centrul Capitalei.
Cei care vor dori să se iniţieze în domeniul vinificaţiei vor putea participa la Şcoala Vinului, cursurile vor dura câte 45 de minute. Fiecare participant va pleca cu un bagaj nou de cunoştinţe despre soiurile de vin.
Pe lângă vinurile de calitate, în această zi vor fi şi bucate tradiţionale moldoveneşti: plăcintele, mămăliga şi friptura.
La fel, vor fi organizate târguri de meşteşuguri.
Organizatorii au pregătit şi un concert grandios cu participarea interpreţilor autohtoni de muzică uşoară şi folclorică.
Sărbătoarea va dura până la ora 22:00.