Ziua Națională a Vinului. În Centrul Capitalei s-au adunat mii de admiratori ai licorii moldovenești
Barierele lingvistice au fost inexistente, astăzi, în centrul Capitalei.
Mii de moldoveni, dar şi de oaspeţi din diferite ţări au vorbit o singură limbă, presărată de cuvinte ce denumesc soiuri de vin.
Organizatorii şi-au propus să înveţe vizitatorii cum trebuie să fie savurate vinurile.
Vizitatorii nu au ezitat să guste din licorile pe care le-au expus vinificatorii.
"E foarte fine, eu am degustat vinul Chardonay, Cabernet am degustat."
Şi turiştilor străini li s-a dat pe gust tulburelul fabricat în Moldova.
"Sunt pentru prima dată în Moldova. Este o sărbătoare foarte colorată. Când te uiți la această piaţă, realizezi că într-adevăr este o sărbătoare a sufletului. Eu și prietenii mei am venit din Kiev."
"Suntem din Moscova și am venit în ospeţie la niște prieteni, ca să fim aici de Ziua Vinului."
"Noi am venit la Chişinău pentru Ziua Vinului, să vedem cum este săbătorit vinul în Moldova, cel care este mândria moldovenilor. Noi iubim Chişinăul și lumea de aici."
"Sunt din Statele Unite. Am venit să văd cum se sărbătoreşte ziua Vinului în Moldova. Este tare frumos să vezi cum oamenii se adună în centrul oraşului pentru a sărbători."
"Este pentru prima dată când vin în Moldova şi mă simt o norocoasă că particip la acest festival. Mâine vom pleca la o vinărie."
Producătorii spun că şi-au scos din beciuri cele mai gustoase şi alese vinuri.
"Aici este sauvignon blanc şi feteasca regală, dar deja feteasca regală albă. Pe lângă aceasta mai avem iată şi rose avem riesling, avem muscat."
"În primul rând servim oaspeţii cu vinurile de soiuri autohtone, feteasca albă, feteasca neagră, viorica, rară neagră care ne reprezintă, mai ales că o mare parte din oaspeţi sunt de peste hotare."
PUBLIKA.MD aminteşte că Festivalului Vinului se află la cea de-a 15-a ediție. Doritorii de a degusta vinuri fabricate în Moldova au posibilitatea să o facă şi mâine în centrul Capitalei. În aceste două zile organizatorii se așteaptă la circa 100 de mii de vizitatori, dintre care o treime din străinătate.