Ziua Parlamentului Republicii Moldova. Cum a fost marcată
Ziua Parlamentului Republicii Moldova a fost marcată astăzi cu inaugurarea muzeului instituției și acordarea, în premieră, a burselor Președintelui Parlamentului.
Expoziția de inaugurare a Muzeului Parlamentului a adunat împreună deputați din primul Parlament, ambasadori, tineri și deputați.
"Am început cu o modestă expoziție de fotografie și documente adoptate de Sfatul Țării, organul legislativ care acum o sută de ani a legiferat Republica Democratică Moldovenească și cu Parlamentul 90, care a votat independența Republicii Moldova. Invit toți locuitorii Moldovei, foștii și actualii deputați să contribuie cu materiale pentru ca acest proiect să se dezvolte”, a declarat Andrian Candu.
Expoziția de inaugurare a muzeului a inclus cadourile primite de deputați în timpul deplasărilor de serviciu și o expoziție de fotografie și documente ale Sfatului Țării, precum și materiale elaborate de Parlamentul Republicii Moldova de la independență până astăzi.
Tot astăzi, trei elevi ai Liceului-internat Republican de Muzică "Ciprian Porumbescu" au primit pentru succese remarcabile în anul de studii 2016-2017 Burse de merit acordate de Președintele Parlamentului Andrian Candu.
Președintele Parlamentului le-a înmânat câte 5 mii de lei și i-a invitat să fie primii vizitatori ai Muzeului Parlamentului.
Copii împreună cu Andrian Candu au mers să vadă autoturismele de epocă expuse în fața Legislativului, iar apoi au participat la deschiderea festivă a Muzeului.
În 1991 a fost adoptată legea prin care RSSM a fost numită Republica Moldova, iar Sovietul Suprem a fost redenumit în Parlamentul Republicii Moldova.
- 25.000 de oameni la marşul organizat de PDM de Ziua Victoriei şi Ziua Europei (FOTO)
- Visul Maiei Sandu se împlinește! Dodon, bucuros că UE va opri finanţarea Moldovei. La nivelul UE nu există nicio decizie în acest sens
- JOCURI MURDARE! Maia Sandu şi Andrei Năstase sacrifică Moldova: Presează un partid din Parlamentul European (VIDEO)