Ziua Poliţiei Naţionale. Cât de important este un poliţist pentru siguranţa cetăţenilor ţării noastre (VIDEO)
Ei sunt cei care pun legea în capul mesei, dau dovadă de curaj şi au grijă ca să fim în siguranţă. Vorbim despre poliţiştii moldoveni, care sărbătoresc astăzi 28 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Naţionale. Cu această ocazie, Ministerul Afacerilor Interne a lansat un spot dedicat oamenilor legii.
Versurile au fost scrise de Alina Zbancă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Interne, autoare a mai multor cărţi de poezii. Acestea descriu ce înseamnă profesia de poliţist. În spot apare o parte din echipa Poliţiei Naţionale, aşa cum ne-am obişnuit să-i vedem pe oamenii legii zi de zi, la datorie în oraşe, sate şi pe drumurile naţionale.
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pânzari, le-a mulțumit colegilor săi pentru munca şi dedicaţia lor.
"Ştiu că orice eveniment de sărbătoare este frumos dar pentru că şi astăzi sunteţi la datorie, oriunde şi oricând, pentru a interveni să ajutaţi cetăţenii ca măcar câţiva dintre voi să beneficieze de tehnică de serviciu care vă va fi de folos în activitatea de zi cu zi", a spus Alexandru Pînzari, şeful Inspectoratului General de Poliţie.
Un alt spot a fost lansat de echipa Inspectoratului Naţional de Patrulare.
În cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt peste 16 mii de angajaţi, dintre care aproape 9 mii sunt poliţişti.
- Şoferii din Chişinău, speriaţi de poliţiştii pe blindate (GALERIE FOTO/VIDEO)
- Ofiţerii de urmărire penală vor descoperi mai uşor şi mai rapid infracţiunile. Mai multe inspectorate au primit câte un laborator criminalistic mobil
- Alexandru Jizdan: Poliția Națională a fost și este familia mea
- MESAJUL şefului IGP, Alexandru Pînzari, de Ziua Poliţiei Naţionale (VIDEO)