Ziua sportului şi a mişcării, marcată în Sângerei! Localnicii s-au întrecut în cadrul unor competiţii
Aproape două mii de oameni au marcat astăzi ziua sportului şi a mişcării în oraşul Sângerei. Copii, adolescenţi, adulţi şi vârstnici din localitate, precum şi din satele din preajmă s-au întrecut în cadrul mai multor competiţii organizate pe stadionul central.
Evenimentul a început cu un maraton. Participanţii au trebuit să alerge pe o distanţă de trei kilometri:
„La şcoală am avut diferite antrenamente, alergăm pe lângă şcoală”.
„Sportul e viaţă. Trebuie să ne antrenăm şi vom deveni mai puternici”.
Cel mai în vârstă participant la maraton este Teodor Nagacevschi. Bărbatul are 80 de ani şi spune că sportul îl ajută să se menţină în formă:
" Am decis, nu de astăzi, nu de ieri pentru că alerg de o viaţă. Mai bine zis practic sportul pentru sănătate la diferite probe".
Totodată, oamenii au putut să-şi demonstreze forţa la mai multe competiţii, printre care lupte libere, volei şi minifotbal.
Primarul oraşului Sângerei spune că astfel de competiţii sportive sunt organizate în fiecare an:
"Se bucură sufletul când vezi sute sau poate chiar mii de oameni care sunt aici la stadion. Îşi doresc să aibă un mod de viaţă sănătos", a declarat primarul oraşului Sîngerei, raionul Sîngerei, Gheorghe Braşovschii.
Câştigătorii probelor sportive s-au învrednicit de medalii, diplome şi premii băneşti.