Ziua sunt doi copii normali. Noaptea, corpurile li se modifică total. Cazul a șocat oamenii de știință (VIDEO)
foto: agerpres.ap
Doi frați pakistanezi par că depind total de soare: ei au activități normale ziua, dar nu se pot mișca deloc noaptea
În fiecare seară începe un coșmar pentru o familie din Balucistan (sud-vestul Pakistanului), nu pentru că lui Abdul Rasheed (nouă ani) și lui Shoaib Ahmed (13 ani) le-ar fi frică de întuneric, ci pentru că cei doi frați, activi în cursul zilei, sunt ca și paralizați în timpul nopții.
Corpurile le înțepenesc, scrie Indian Times, care arată că cei doi băieți nu pot vorbi și nu se pot mișca. Cum răsare soarele însă, ei își recapătă toate facultățile, scrie antena3.ro.
În fața acestui mister, comunitatea medicală pakistaneză nu știe ce să spună. Javed Akram, profesor de medicină la Institutul pakistanez de Științe medicale, a declarat agenției Associated Press că nu știe cum să explice simptomele celor doi frați, numiți "copiii solari".
"Luăm acest caz ca pe o provocare. Medicii noștri efectuează teste pentru a afla de ce copiii sunt activi ziua, dar nu pot deschide ochii, vorbi sau mânca după asfințitul soarelui", a spus el în cadrul unei vizite la spitalul din Islamabad unde sunt internați frații.