Ziua uşilor deschise la Parlament. Oamenii au venit să vadă unde lucrează deputaţii şi le-au sugerat să lase orgoliile (FOTO)
Deputaţii din actualul legislativ ar trebui să lase la o parte orgoliile şi să găsească un numitor comun, pentru a crea un Parlament funcţional. De această părere sunt oamenii care au vizitat astăzi Legislativul, de "Ziua uşilor deschise". Aceştia susţin că au aşteptări mari de la aleşii poporului şi nu îşi doresc alegeri anticipate.
La evenimentul din acest an, au venit mai puţini vizitatori decât deobicei. Ghidul excursiei, Alexei Rotaru, a încercat să găsească o explicaţie.
"Anul trecut, anii trecuţi, noi am avut parlament funcţional, era cu totul altă situaţie", a menţionat Alexei Rotaru.
Cei care au venit să vadă în ce condiţii activează aleşii poporului, au condamnat acţiunile unor deputaţi, care, potrivit lor, ar trebui să se ocupe de problemele cetăţenilor, nu să facă show-uri politice. Aceştia au făcut referire la membrii blocului "ACUM", care, zilele trecute, cu două săptămâni până la posibila dizolvare a Parlamentului, au mers în sala plenului, doar pentru a-și face poze.
"Au făcut poze, şi au plecat să se laude acasă, vedeţi unde este locul nostru? Dar de fapt locul lor nu este aici", a menţionat un vizitator.
"E mai uşor să faci selfie, decât să lucrezi. A fost un gest incorect, să vii să faci poze, şi să nu faci nimic în atâtea luni, să primeşti salarii", a punctat o vizitatoare.
"Asta e frumos? Ce purtare! Pentru popor. Noi asta tot vedem. Eu socot, că ei nu au programe, ei nu-s uniţi, ei nu ştiu ce să facă", a spus o femeie.
Oamenii spun că deputaţi din blocul "ACUM" ar trebui să lase orgoliile la o parte şi să se gândească la viitorul poporului:
"Ne ducem de râpă, dacă mai cheltuim încă o dată pentru alegeri suplimentare, anticipate, sărăcim cu totul".
La fel ca şi în anii precedenţi, de ziua uşilor deschise, oamenii au avut acces în majoritatea sălilor din Legislativ.
Să vadă în ce condiţii activează deputaţii au venit şi un grup de elevi de la liceul teoretic "Mihai Eminescu" din oraşul Cimişlia. Excursia le-a fost organizată de Dumitru Diacov, unul dintre cei mai longevivi deputaţi.
"Eu mă gândesc că generaţia tânără, va fi acea generaţie care va clădi şi tradiţiile noi pentru Republica Moldova, pentru o ţară democrată", a declarat Dumitru Diacov.
Ziua Uşilor deschise la Parlament se organizează anual din 2014.
- FABRIKA: Năstase a fost avertizat de partenerii politici că dacă va merge la Moscova, ar putea să pună cruce pe cariera politică
- IMPOZITELE Blocului ACUM, ÎN VIZOR. PDM solicită informaţii de la Serviciul Fiscal de Stat
- Igor Dodon critică deputații ACUM: Umblă prin parlamentul gol și fac show-ri. Nu cunosc regulamentul